Instrumente noi de la Google bazate pe inteligență artificială
Developerii și organizațiile pot testa API-ul PaLM pentru a dezvolta aplicații cu ajutorul modelelor de inteligență artificială din Google Cloud, și MakerSuite, noul mediu pentru crearea de prototipuri. Mai mult, noile funcții bazate pe inteligența artificială generativă din Google Workspace vor ajuta utilizatorii să creeze, să se conecteze unii cu alții și să lucreze mai bine împreună.
Anunțul a fost făcut astăzi de Thomas Kurian, CEO Google Cloud, într-o postare pe blogul companiei.
Crearea de prototipuri cu ajutorul aplicațiilor de AI generativă de la Google
Cu ajutorul API-ului PaLM și al celor mai bune modele lingvistice Google, developerii vor putea construi aplicații folosind inteligența artificială. Instrumentul intuitiv MakerSuite al API-ului PaLM le permite acum utilizatorilor să creeze rapid prototipuri pentru ideile lor, iar în timp acesta va avea și funcții de generare de date sintetice și personalizare a modelelor. O parte din developeri pot deja accesa API-ul PaLM și MakerSuite în Previzualizare Privată începând de astăzi, iar o listă de așteptare a celor ce vor avea acces ulterior urmează să fie anunțată.
AI generativă în Google Cloud
Developerii care vor să creeze și să-și personalizeze propriile modele și aplicații cu inteligența artificială generativă pot accesa modelele de AI de la Google, inclusiv PaLM, în Google Cloud.
Noile capabilități de IA generativă din Google Cloud, cu un nivel ridicat de siguranță, securitate și confidențialitate, permit developerilor și organizațiilor integrarea cu soluțiile Cloud deja existente:
- Suport pentru inteligența artificială generativă în Vertex AI: developerii și organizațiile folosesc deja platforma Vertex AI din Google Cloud pentru a construi și implementa modele bazate pe machine learning și aplicații de AI la scară. Google oferă acum modele de bază, pentru generarea de text și imagini, iar în timp va face posibilă generarea de audio și video.
- Builder de aplicații cu AI generativă: Organizațiile și guvernele care vor să-și construiască propriile interfețe de chat și asistenți digitali bazate pe inteligență artificială vor putea folosi Generative AI App Builder de la Google, pentru a construi aplicații de inteligență artificială generativă în doar câteva minute sau ore. Generative AI App Builder conectează fluxurile de AI conversaționale cu experiențe de căutare și modele de bază.
- Noi parteneriate și programe de AI: Google își extinde ecosistemul de IA și programele specializate pentru partenerii din zona tech, furnizorii de software axați pe inteligența artificială și startup-uri.
Noi funcții bazate pe AI generativă în Google Workspace
Peste 3 miliarde de oameni beneficiază deja de funcțiile bazate pe inteligență artificială în Google Workspace, precum Smart Compose în Gmail sau rezumatele generate automat în Google Docs. În săptămânile care urmează, un număr limitat de testeri va avea acces la un nou set de funcții care facilitează procesul de scriere în Gmail și Google Docs, și care va genera drafturi de text pornind de la un subiect indicat de utilizator.
Inteligența artificială integrată în produsele Google
Compania are deja o lungă istorie în a folosi AI pentru a îmbunătăți Căutarea pentru miliarde de oameni din întreaga lume. Google folosește inteligența artificială de peste două decenii, în produse precum Căutare, Hărți, telefonul Pixel, Fotografii, YouTube, Google Assistant, Gmail, Google Ads și Cloud.
Compania și-a propus să facă inteligența artificială accesibilă tuturor, fie prin publicarea cercetărilor sale de ultimă generație, construirea de produse utile sau dezvoltarea de instrumente și resurse pentru a-și sprijini utilizatorii în acțiunile lor.
Scopul Google este să dezvolte modele de inteligență artificială sigure și utile pentru toată lumea. Astfel, Google își extinde ecosistemul de AI și programele specializate pentru partenerii din zona tech, furnizorii de software axați pe inteligența artificială și startup-uri.
Google va anunța mai multe informații despre produsele sale bazate pe inteligența artificială generativă în săptămânile și lunile care urmează, pe blogul companiei și în Google Cloud Press Corner.