• December 11, 2023
KV Regulile jocului

Ce trebuie să știe părinții când copiii lor se joacă în vacanța de iarnă

În prag de sezon festiv, RGDA – Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România, vine în ajutorul părinților preocupați de alegerea cadourilor nu doar dorite, dar și potrivite pentru copii, inclusiv jocuri video, console și gadget-uri de divertisment digital. Jocurile video nu sunt doar o sursă populară de distracție, ci și o oportunitate educațională și, mai important, un mod de conectare și socializare pentru întreaga familie. Prin intermediul campaniei “Regulile jocului”, asociația sprijină părinții pentru a avea o imagine clară despre ce joacă copiii lor, cu cine se joacă și cât timp se joacă.

”În perioada sărbătorilor de iarnă, copiii își exprimă foarte vocal dorințele legate de achiziționarea unei console, al unui nou joc video sau monede virtuale pentru jocuri precum Fortnite. Le recomandăm părinților să aloce câteva minute pentru a configura consola sau telefonul achiziționat, stabilind limite de timp, vârstă și alte restricții esențiale înainte de a le oferi copiilor lor. Este important să afle mai multe detalii despre jocurile dorite de copii și să evalueze dacă sunt potrivite pentru vârsta acestora și totodată, să înțeleagă ce pot achiziționa copiii cu monedele virtuale din jocuri și cum funcționează acest sistem,’’ a declarat Andreea Medvedovici Per, Director Executiv al RGDA. ”Pe baza instrumentelor dezvoltate de industria de jocuri, inclusiv producătorii de hardware, magazinele online și chiar publisherii jocurilor preferate ale copiilor, am elaborat un ghid practic pentru a oferi sprijin părinților. Sfaturile noastre prezintă beneficiile controlului parental și facilitează comunicarea între părinți și copii, pentru ca aceștia să construiască împreună o relație sănătoasă cu jocurile video.”

Ghidul întocmit de RGDA reprezintă cel mai bun punct de pornire pentru părinții care se îmbarcă în călătoria de a descoperi efectele benefice ale jocurilor video asupra relației cu copiii lor. Urmând cele cinci sfaturi simple ei se pot asigura că cei mici se bucură în siguranță de jocurile lor preferate. Ghidul le recomandă părinților:

  • Descărcarea aplicației PEGI pentru verificarea clasificării de vârstă a jocurilor .
  • Utilizarea controlului parental pe dispozitivele folosite de copii
  • Setarea unor limite sănătoase prin discuții directe cu cei mici
  • Participarea întregii familii la sesiunile de joc
  • Descoperirea beneficiilor pe care jocurile video le pot aduce în relația părinte – copil și în dezvoltarea acestora


Universul jocurilor video poate fi, adeseori, o cu totul altă lume decât cea a părinților sau decât cea înțeleasă de aceștia. În același timp, acesta poate fi și un prilej ideal de a reuni familia și de a petrece timp de calitate împreună. Jocurile pot ajuta părinții să se apropie de universul copiilor, creând astfel o relație mai puternică și mai înțelegătoare cu ei.


De asemenea, modalitățile prin care jocurile video pot să influențeze capacitățile mentale, dar și motorii ale copiilor sunt nenumărate, reconfirmând faptul că folosite cu măsură aceste produse de divertisment digital sunt un aliat în dezvoltarea celor tineri. În plus, multe jocuri video din zilele noastre includ conținut educativ și pot fi o resursă prețioasă în rafinarea abilităților sociale ale copiilor.


Accesând resursele disponibile pe pagina https://desprejocurivideo.ro/, părinții vor putea face o alegere corectă, informată și potrivită vârstei celor mici și se pot asigura că totul este deja pregătit pentru momentul când copiii lor vor descoperi cadourile sub brad. Respectând sfaturile ghidului, familia va putea petrece momente de neuitat împreună, iar părinții vor avea certitudinea că cei mici sunt în siguranță și când se bucură de jocurile video pe cont propriu.

Asociația Romanian Game Developers Association (RGDA) este o organizație non-profit care își propune să sprijine și să promoveze dezvoltatorii de jocuri video din Romania. Ghidată de valori solide, RGDA promovează integritatea, calitatea, schimbul de bune practici, respectul și ajutorul reciproc ca modalitate de dezvoltare a industriei locale. Obiectivele asociației sunt acelea de a informa publicul larg asupra industriei, a se asigura că există suficiente surse de training și educație pentru cei care își doresc o carieră în domeniu, a crea o comunitate strânsă a dezvoltatorilor și de a reprezenta industria în fața instituțiilor statului și a actorilor internaționali.

Leave a Reply