Internet

TCL prezintă noua serie de televizoare cu ecran foarte mare Mini LED și QLED la IFA 2022

By Cristi Dorombach

September 02, 2022

TCL, unul dintre principalii jucători din industria TV la nivel mondial și printre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum, prezintă în cadrul IFA 2022 primul televizor TCL QLED de 98 inch disponibil pe piața europeană. Modelul 98C735 este cel mai recent din colecția XL, lansată anul trecut pe piața nord-americană. În acord cu semnătura de brand ”Inspire Greatness”, televizoarele cu ecran foarte mare, premiate, au capacitatea de a absorbi total privitorul, cu ajutorul tehnologiei avansate, dublate de Google TV. Astfel, consumatorii se pot bucura de cea mai bună calitate a imaginii posibilă și de conținut premium. Pe parcursul acestui an, TCL va continua să își extindă colecția XL pe mai multe piețe la nivel mondial.

Noua colecție XL în Europa reunește televizoare TCL cu ecrane de peste 75 inch. Cu diverse opțiuni de dimensiuni și tehnologii, această colecție se adaptează multor bugete și depășește așteptările pentru divertismentul acasă, oferind experiențe de vizionare impresionante utilizatorilor din întreaga lume. Prin puterea tehnologiei, un ecran foarte mare asigură experiențe vizuale mai captivante, mai antrenante și mai de impact, care îi transportă pe telespectatori, cinefili, fanii sporturilor și gameri dincolo de ecran, în lumile lor preferate.

TCL aduce sala de cinema la tine acasă

Colecția XL a TCL le poate oferi iubitorilor de filme experiența de vizionare extraordinară de care până acum se bucurau doar în cele mai mari săli de cinema.

Modelul C735 de 98 inch cu Google TV este cel mai mare din serie. Dotat cu tehnologie QLED și rezoluție 4K, are o performanță a culorilor care atinge standardul de la Hollywood. TCL a creat acest televizor pentru a recrea experiența din scaunul de cinematograf: când stau la o distanță de circa 3 metri în fața televizorului 98C735 acasă, utilizatorii se bucură de același câmp vizual de 60 de grade, exact ca și cum ar fi pe rândul din centru și pe locul din mijlocul rândului, în fața ecranului gigant de 30 de metri din sala de cinema.

Atât modelul 98C735, cât și 75C735 sunt televizoare dotate cu tehnologie QLED și pot oferi o reproducere în proporție de 100% a culorilor de la Hollywood, exact cum au dorit regizorul și operatorul de imagine.

Cele două televizoare din colecția XL dispun de tehnologia de afișare Mini LED, dezvoltată de TCL pentru a asigura vizionare de top chiar și într-o cameră foarte luminoasă. Cu mii de lumini Mini LED, ecranele din colecție afișează cel mai bun conținut HDR cu ajutorul luminozității incredibile și al raportului ideal dintre lumină și umbre. Cele 1.920 de zone de estompare ale lui C935 asigură, de asemenea, tonuri strălucitoare de negru și alb, culori vii, dar și mai multe detalii de finețe ale imaginilor.

Modelul X925 PRO, câștigător al premiului CES Best of Innovation, dotat cu tehnologia TCL Mini LED OD Zero și rezoluție 8K, oferă detalii și o claritate uluitoare.

Toate televizoarele din cadrul colecției XL 2022 vin cu majoritatea tehnologiilor și formatelor HDR disponibilepe piață, precum Dolby Vision IQ, Dolby Vision, HLG, HDR10 și HDR10+.

Jocuri video și sporturi…acum la un alt nivel

Pentru gamerii în căutare de cea mai rafinată experiență de joc, colecția XL ce numără modelele Mini LED 75C935 și 75C835 oferă un decalaj de intrare redus și o rată de refresh variabilă de până la 144Hz, ambele televizioare având porturi HDMI 2.1.

Aceste ecrane XL le permit de asemenea fanilor sporturilor să se bucure de o experiență similară cu cea de pe stadion, lansarea acestora de către TCL venind chiar la timp pentru ca aceștia să poată viziona la un alt nivel competițiile sportive majore care au loc în acest an.

Fanii sporturilor nu se vor bucura doar de colecția de televizoare XL 2022, ci și de parteneriatele pe care le are compania cu turneele FIBA și EuroBasket sau de noii ambasadori ai brandului TCL – fotbaliștii de top Phil Foden din Anglia, Raphaël Varane din Franța și Pedri din Spania.

Sunetul și designul completează optim experiența de vizionare

Pentru a răspunde performanței excelente a ecranelor din colecția XL, TCL a dezvoltat o serie de produse care să permită o experiență audio ce se ridică la aceleași așteptări înalte. Cea mai recentă actualizare a barelor de sunet exclusive premiate RAY•DANZ – X937U și C935U, cu 7.1.4, respectiv 5.1.2 canale – oferă un design mai larg și mai spectaculos sunetului și decodare audio marca Dolby Atmos și DTS:X.

Televizoarele TCL din colecția XL au un design elegant, fără ramă, care se potrivesc cu ușurință oricărui tip de interior și care asigură o expunere optimă a imaginii, pentru a oferi o experiență de vizionare unică, fără nicio distragere a atenției.

TCL este recunoscut pentru televizoarele de înaltă calitate care garantează o veritabilă experiență cinematografică direct în confortul casei consumatorilor.Punând nevoile clienților în centrul activităților de testare și dezvoltare de produs, TCL s-a bucurat în primele luni ale lui 2020 de o creștere impresionantă pe piața globală. În ciuda economiei mondiale fragile, TCL a menținut cifre impresionante de vânzări TV în toată lumea. Numai în primul trimestru al anului 2020 s-au vândut 4,27 milioane de televizoare marca TCL.Fondată în 1981, astăzi este prezentă în peste 160 de țări. Pe locul al doilea din punct de vedere al volumului de vânzări pe piața globală a televizoarelor, în 2019, potrivit celui mai recent raport Sigmaintell, TCL operează propriile sale centre de cercetare, producție și dezvoltare de produse electronice de larg consum, de la televizoare și dispozitive audio, la produse inteligente pentru casă.