Calculatoare

Dell prezintă Luna: Laptop realizat din materiale reciclabile

By Cristi Dorombach

December 15, 2021

Ce-ar fi dacă? Acesta este punctul de plecare pentru fiecare decizie de proiectare pe care o luăm la Dell Technologies – și pentru felul în care ne străduim să creăm nu numai produse excelente, ci și o tehnologie care să abordeze provocări sociale complexe. Astfel, având în vedere preocupările tot mai mari legate de criza climatică, deșeurile electronice și constrângerile legate de resurse, întrebarea care ne motivează este “Ce-ar fi dacă am putea împinge reutilizarea la maximum și am reduce semnificativ amprenta de carbon a produselor noastre?”.

Angajamentele pe care ni le-am asumat pentru un impact pozitiv asupra mediului se întind pe parcursul a zeci de ani și implică întreaga noastră companie. Iar obiectivele noastre ambițioase de a accelera economia circulară și de a atinge un nivel net zero de emisii de gaze cu efect de seră nu au fost niciodată mai importante decât acum.

Proiectarea produselor joacă un rol important în realizarea acestor două obiective. Practicile noastre actuale de proiectare circulară continuă să fie preocuparea principală în urmărirea acestor obiective în întregul nostru portofoliu de produse. În ultimul an am introdus în producție aluminiul recuperate din hard disk-uri scoase din uz, materiale bioplastice fabricate din deșeuri lemnoase și am extins utilizarea de fibră de carbon recuperată în cantitate de peste 544.310 kilograme. Însă trebuie să identificăm noi chei care să deschidă noi uși pentru a ne atinge obiectivele mai rapid. Anul trecut am împărtășit viziunea noastră pentru un flux de lucru paralel de inovare pentru a accelera proiectarea circulară, iar astăzi prezentăm primul prototip din aceste eforturi: Concept Luna.

Conceptul Luna, dezvoltat în colaborare cu Intel, explorează idei revoluționare de design pentru a face componentele imediat accesibile, înlocuibile și reutilizabile – reducând consumul de resurse și menținând și mai multe materiale circulare în economie. Conceptul a fost creat pentru a testa ceea ce ar putea fi posibil, nu pentru a fi fabricat și vândut. Însă, dacă toate ideile de proiectare din Concept Luna ar fi implementate, ne-am putea aștepta să vedem o reducere estimată la 50% a amprentei de carbon globale a produselor.[i]

Iată de ce suntem încântați de Concept Luna:

Concept Luna este un exemplu semnificativ al modului în care explorăm noi modalități de a accelera progresul în atingerea obiectivelor noastre. Experimentarea a ceea ce ar putea fi posibil este doar primul pas, următorul fiind acela de a analiza aceste idei inovatoare de design durabil și de a evalua care dintre ele au cel mai mare potențial de a fi extinse la nivelul întregului nostru portofoliu de produse. Acest concept, precum și iterațiile viitoare, reprezintă modul în care ne vom baza pe leadership-ul existent în domeniul economiei circulare pe care îl constatați astăzi în portofoliul nostru de produse pentru a examina, reexamina și reconsidera fiecare etapă a ciclului de viață al produsului, pentru a oferi produse și mai durabile în viitor.

[i] Baza de referință utilizată pentru comparații  esteDell Latitude 7300 Anniversary Edition

[ii] Număr redus de componente bazat pe cea mai mică implementare a platformei AlderLake-M (ADL-M)

[iii] Baza de referință utilizată pentru comparații Dell Latitude 7300 Anniversary Edition