Când vine vorba de telefoanele mobile, procesorul este cel mai scump element, dar și cel care trage după sine restul tehnologiei. Din acest motiv telefoanele se aleg strict după procesorul cu care sunt ele incorporate. Putem vorbi de camere și de orice alte performanțe până ne plictisim, dar procesorul este cel care le definește pe toate. Și asta dintr-un simplu motiv. Pe telefoanele mobile, spre diferență de calculatoare, procesorul înglobează în el și partea de procesare video și partea de memorie și multe alte funcții. Drept urmare, de fiecare dată de câte ori vrei să cumperi un telefon nou, te uiți la ce preț are și te uiți la ce procesor vine cu prețul ăsta.
OnePlus 11 vine la 4.700 de lei
Prețul de vânzare al lui Oneplus 11 5G este de 4.700 de lei la Digi, eMAG și Flanco până pe 16 februarie. În acest preț primești telefonul, dar și căștile Oppo Enco X2, pe care le-am testat anul trecut și pot să spun că sunt demențiale. De exemplu eu folosesc căști Oppo Enco X, deja de 9 luni și le folosesc în fiecare zi și nu m-au dezamăgit niciodată.
Să revenim la telefon. Oneplus 11 5G are 205 grame. Este deci ușor, dar are și o baterie de 5000 mAh. Pentru că am avut telefonul la test la prezentare, în 30 de minute în streaming de televiziune s-au consumat 5% din baterie. Calculând, ar ține 10 ore în streaming și raportând cam două zile de folosire normală a telefonului. Când spun streaming, mă refer la o pagină de live tv. Sigur și TikTok intră în categoria asta. Deci 10 ore de TikTok pe zi poți vedea cu telefonul ăsta. OnePlus 11 5G integrează o baterie de 5.000 mAh cu două celule care lucrează în tandem, iar sistemul de încărcare rapidă SuperVOOC de 100W poate încărca bateria telefonului de la 1% la 100% în aproximativ 25 de minute.
OnePlus 11 5G are trei camere pe spate
OnePlus 11 5G are trei camere pe spate, cu senzori de 50MP, 48MP și 32MP. Aici este o inovație pentru că mai rar vezi trei senzori atât de puternici pe spate. Cum face telefonul OnePlus 11 5G poze, noaptea, vezi aici.
Eu zic că din mână, fără trepied, în modul auto, la 4700 de lei, pozele sunt absolut decente.
Singurul lucru de care mă tem este de fapt această poziționare a camerelor și ecranul ce le acoperă. Nu numai că ar putea să primească praf, dar mai ales pentru că ar putea să se zgârie destul de ușor. Dar cum nu am pus telefonul în buzunar, nu am de unde să știu asta.
Actualizare software OnePlus 11 5G
Datorită parteneriatului cu Google, OnePlus pe acest model va primi actualizări de software pentru următorii 4 ani. Ceea ce îl va face și un telefon sigur pentru a putea fi folosit mult timp.
Senzorul de amprentă este integrat în ecran. Dar telefonul mai vine cu ceva în plus. Are buton de mute sau de vibrație. La fel ca la iPhone sau ca la telefoanele android vechi, pe partea dreaptă a ecranului sus, telefonul are un buton fizic, care se trage în jos, de unde muți modul telefonului în setarea de vibrații, mut sau revii la sunet.
Probabil au descoperit și producătorii că noi nu mai folosim telefoanele pe sunet, ringtone-urile telefoanelor au devenit ceva ciudat și necunoscut, pentru că toți ne ținem telefoanele pe mut. Cel mult ținem telefoanele pe vibrații. Eu de exemplu țin telefonul pe mut în permanență, iar între orele 7 – 22, îmi vibrează ceasul dacă primesc vreun apel, în rest … sănătate și nu sunați, verific eu din când în când.
Performanță OnePlus 11 5G
Am spus că telefonul se alege pentru procesor. OnePlus 11 5G vine cu Snapdragon 8 Gen 2, procesorul lui 2023, cel pe care îl găsim pe toate telefoanele de top care se lansează anul ăsta și costă cu tot cu telefon 4.700 de lei. E un lucru remarcabil că au lăsat cei de la Qualcomm prețul procesorului mai ieftin. Deci telefon, cu procesor de top, în 2023, la 4.700 de lei. Să reținem prețul.
Telefonul arată așa:
Telefonul vine cu 16 giga de RAM integrați, iar software i se mai pot adăuga alți 12 giga de ram. Nu că am avea nevoie în mod curent de aceștia, dar sunt perfecți pentru jocuri sau pentru cine știe ce editări video vrei să faci pe telefon. Să îți reamintesc că telefonul are mai multă memorie RAM decât ai tu pe calculator, pe un sistem de operare care consumă mai puține resurse ca cele pe care le consumă browserul tău de pe calculator.
Practic, dacă ar putea apărea un dongle unde să conectezi telefonul și să îl vezi direct pe monitor cu tastatură și mouse, acest dispozitiv mic, de bagat în buzunar poate înlocui cu succes orice activitate facem acum la birou sau acasă.
Alte detalii care nu te interesează sunt astea:
Smartphone-ul vine cu un sistem avansat de răcire, numit Cryo-velocity VC Cooling System, care asigură funcționarea optimă, fără supraîncălzire.
Sistemul are o cameră de răcire cu vapori de 3685 mm2 și un strat intermediar de grafit cristalin , iar adițional include o zonă de grafit cristalin care ajută la disiparea căldurii ecranului.
Ecranul AMOLED fluid de 6,7 inci cu rată de refresh de 120 Hz, rezoluție QHD+ și LTPO 3.0 aduce o paletă întreagă de culori vibrante care oferă o experiență imersivă și foarte realistă.
OnePlus 11 5G este certificat de TÜV SÜD Precise Touching S Rating și SGS Low Blue Light Ex.
OnePlus 11 5G este echipat cu sistemul avansat Battery Health Engine (BHE), care asigură o încărcare mai eficientă și mai avansată.